2023 - 2027

Prezentarea zonei

Nucleul central al satelor din microregiunea în care s-a format Asociaţia LEADER Parteneriat Mureşean este aşezată în lunca plată a râului Mureş între Reghin şi Tîrgu Mureş. Microregiunea este foarte eterogenă, căci pe lângă lunca întină a Mureşului cuprinde şi mărginimea deluroasă dintre Niraj şi Mureş, respectiv din estul Câmpei Transilvane. Satele înşirate pe valea râului Mureş (localităţile Periş, Voivodeni, Glodeni, Gorneşti, Dumbrăvioara, Ernei și Sîngeorgiu de Mureș) sunt de dimensiuni mai mari, cu o populaţie peste 1500 locuitori, în timp ce satele ascunse în văile laterale sunt de dimensiuni mai mici, cu o populaţie ce rareori atinge 500 de suflete.

Teritoriul geografic foarte diversificat al microregiunii este despicată de râul Mureş. Din punct de vedere administrativ, microregiunea este formată din 5 comune: Gorneşti, Voivodeni, Glodeni, Ernei și Sîngeorgiu de Mureș, la satele reşedinţă de comună se adaugă alte 20 sate componente. Populaţia totală a microregiunii este de aproape 26.000 locuitori. Economia este bazată pe agricultură, dar în satele mari din lunca Mureşului sunt frecvente obiectivele industriale, stabilimentele de deservire a populaţiei.

 

Comuna Ernei:  Călușeri, Dumbrăvioara, Ernei, Icland, Săcăreni, Sângeru de Pădure,

Comuna Glodeni : Glodeni, Merișor, Moișa, Păcureni, Păingeni

Comuna Gornești: Gornești, Iara de Mureș, Ilioara, Mura Mare, Mura Mică, Pădureni, Periș, Petrilaca de Mureș, Teleac

Comuna Sîngeorgiu de Mureș:  Sîngeorgiu de Mureș, Tofalău, Cotuș

Comuna Voivodeni: Toldal, Voivodeni