Despre noi
Grupul de Acţiune Locală Asociația LEADER Parteneriat Mureșean a fost înfiinţată în anul 2012. Asociaţia a fost înregistrată ca persoană juridică (ONG, constituit conform OUG 26/2000) în primăvara anului 2012, în scopul de a accesa fondurile pentru dezvoltare, accesibile prin programul LEADER a PNDR.
Prima strategie de dezvoltare locală (perioada de programare 2007-2013) a fost implementată de GAL între 2013-2015 cu fonduri totale de 2,5 milioane de euro. În perioada de programare 2014-2020 fondurile alocate strategiei de dezvoltare locală a GAL au fost de 1,8 milioane euro.
În perioada curentă de programare Stategia de dezvoltare locală 2023-2027 beneficiează de un buget de 1,68 milioane euro.
GAL-urile locale sunt beneficiarii principali, iar prin intervenții sunt finanțate proiectele locale, depuse de beneficarii din teritoriu.
Strategie Dezvoltare locala
Mai jos sunt disponibile fișele proiectelor finalizate, realizate în conformitate cu prevederile Ghidului Grupurilor de Acțiune Locală pentru Implementarea Strategiilor de Dezvoltare Locală